O fetiță de un an și jumătate a murit după ce a căzut de la etaj, la Spitalul din Medgidia

O fetiță de un an și jumătate a murit după ce a căzut de la etaj, la Spitalul din Medgidia
Publicat: 27/10/2017, 19:14

Fetița a fost dusă la unitatea medicală vineri, după prânz, pentru că se simțea rău și a fost internată împreună cu mama sa, în secția de Pediatrie, aflată la etajul patru al clădirii.

În jurul orei 17.00, mama a ieșit cu micuța pe hol și a mers către un geam, sprijinind-o de pervaz, moment în care copila s-ar fi zbătut și a căzut pe geam.

Cadrele medicale au făcut tot ce au putut pentru a-i salva viața, efectuând manevrele de resuscitare, dar după mai bine de jumătate de oră de eforturi au trebuit să constate decesul.

Pentru a primi cele mai bune îngrijiri medicale, a fost solicitată și intervenția unui elicopter SMURD pentru a prelua fetița și a o transporta la Spitalul Județean Constanța, în cazul în care această ar fi fost reanimată.

Medicii de la Medgidia au fost nevoiți să intervină și în ajutorul mamei copilei, care a leșinat de mai multe ori după producerea incidentului.

Cazul este cercetat de polițiștii din Medgidia, sub coordonarea unui procuror, incidentul fiind investigat și la nivelul unității sanitare. Conducerea unității medicale încearcă să stabilească dacă s-au înregistrat încălcări ale regulamentelor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea